Sida reprezinta distrugerea sistemului imunitar rezultat prin infectia cu virusul imunodeficientei (HIV). O data cu pierderea functiunilor imunitare, un sindrom clinic intervine in timp si astfel rezulta moartea prin diferite infectii sau ramuri canceroase. In cazul indivizilor infestati cu HIV, are loc o pierdere gradata a celulelor imunitare, si astfel pacientul devine vulnerabil la pneumonie, infectii fungale si alte alimente. Mecanismul prin care HIV provoaca imunodeficienta nu este inca pe deplin inteles.
De obicei, dureaza de la sase la zece ani ca virusul HIV sa degenereze in SIDA. In 1980 decesurile prin infectiile intimplatoare, observate initial in recipiente de transplant care au primit terapie imunosupresiva au fost recunoscute ca barbati homosexuali sanatosi. In 1983, Luc Montagnier si alti oameni de stiinta de la institutul Pasteur din Paris , au izoalt ceea ce parea la vremea respectiva un nou retrovirus, de la nodul limfatic al unui om cu riscul de a avea SIDA.
Aproape in acelasi timp, un grup de oameni de stiinta de la Institutul National de Cancer, si altul de la Universitatea Colegiu din San Francisco au izolat un retrovirus de la bolnavii de SIDA si de la cei care au avut contacte sexuale cu bolnavii de SIDA. Toate cele trei grupe au izolat atunci ceea ce acum poarta numele de HIV-agentul ce provoaca SIDA.
Progresul clinic SIDA
Progresul din momentul infectarii cu HIV pana la declansarea bolii clinice numita SIDA poate dura de la sase pina la zece ani sau chiar mai mult. El se poate determina cu niste aparate speciale de laborator care marcheaza periodic stadiul virusului. Aceasta se detecteaza prin pierderea sistematica a celulelor CD4 care contin limfocite T, care reprezinta cea mai mare parte a limfei ce se pierd prin infectarea cu HIV.
In general, cu cat pacientul are un nivel al limfocitelor T mai scazut, cu atat boala este mai avansata. Portiunea din virus care circula prin sange, este un al doilea factor care determina stadiul bolii, dar totodata si reactia la tratamentul antiviral aplicat. Un raspuns negativ la virus (capacitatea indivizilor infectati de a produce anticorpi), poate fi si el folosit in determinarea starii mai avansate sau mai putin avansate a bolii.
O stare avansata a bolii este usor de cunoscut prin anumite simptome ulterioare asemanatoare gripei: (febra, durere de cap), care dureaza una sau chiar doua saptamini. Aceset stadiu este foarte important, deoarece in acest timp virusul se multiplica foarte mult si circula prin sange, stabilind diferite focare de infectie. Celulele CD4 ale pacientilor scad brusc dar revin ulterior la un nivel aproape normal cand sistemul imunitar incepe sa reactioneze.
Simptomele initiale si ulterioare
Aceasta faza poate dura de la citeva luni pina la citiva ani in functie de rapiditatea scaderii nivelului celulelor CD4 de la 500 la 200 de celule pe milimetru cub. De la aceasta faza pacientii trec la urmatoarea, ce se caracterizeaza prin distrugerea intensa a imunitatii si boli grave.
Faza avansata poate dura ca si prima, si bolnavii de SIDA pot avea mai putin de 200 de celule pe mm cub, datorita altor infectii intimplatoare paralele ca moment cu SIDA. Simptomele de la aceasta faza sunt urmatoarele: pierderea greutatii si o oboseala cronica. In aceasta faza sistemul imunitar este intr-o serioasa cadere (pina la sub 50 de celule), iar moartea este iminenta in decurs de maxim 2 ani.
Infectia acuta cu HIV
Boala are un aspect necaracteristic de boala febrila acuta nediferentiata, sugerand mai mult aspectul unei mononucleoxe infectioase. Bolnavul are febra, cefalee, curbatura, encefalita, mielita. Biologic, prezinta leucopenie si limfopenie. Suspectarea etiologiei HIV este aproape imposibila, iar depistarea serologica esueaza, seroconversia producindu-se de obicei mai tirziu.
Forme clinice minore ale infectiei cu HIV, ARC
Infectia HIV simptomatica ia deseori forme clinice minore denumite de unii ARC,care nu indeplinesc criteriile definitorii privind SIDA. ARC are o definitie neuniforma si controversata actualmente. Aceasta boala poate fi considerata o forma frusta de SIDA, din care lipsesc manifestarile morbide - infectii oportuniste si cancere - caracteristice, indicatoare de SIDA. Admitind sau nu notiune de ARC, infectia cu HIV produce deseori, inainte de a ajunge la SIDA, un spectru larg de manifestari clinice multisistemice si infectii oportuniste sugestive asociate cu anomalii imunologice nespecifice si serologie HIV pozitiva.
Manifestarile nespecifice
Febra peste 38 de grade mai mult de trei saptamini, pierdere ponderala mai mult de 10%, limfaadenopie generalizata persistenta, diaree de peste o luna, astenie, toate fara alte explicatii sunt principalele semne nespecifice. Multe alte manifestari generale inexplicabile pot sugera infectia cu HIV: oboseala, anorexie, splenomegalie, tulburari de memorie, neuropatie periferica etc.
Infectiile oportuniste sugestive pentru infectia HIV
Manifestari cutanate: furuncule, acnee micoze, herpes genital recidivant, piele uscata, prurit ; Infectii bacteriene respiratorii ;
Manifestari orale:abcese gingivale, leucoplazie paroasa.
Exista semne biologice nespecifice de imunodepresiei complexe produsa de infeczitiva.
Etiologia, fiziopatologia, istoria naturala
Retrovirusurile umane HIV1 si HIV2, au un genom si o structura antigenica complexa si o mare variabilitate genetica. Ele se fixeaza pe receptorul membranar CD4 aflat la limfocitele T4, macrofage, unele celule nervoase si altele. HIV patrunde in celula, se integreaza in genomul acesteia si produce apoi infectia, la inceput latenta sub forma de provirus. Ulterior prin multiplicare el devine citotoxic, mai ales pentru limfocitele T4, pe care le distruge lent progresiv.
Acesta duce la o imunodeprimare complexa tot mai grava care prilejuieste aparitia unor infectii oportuniste si a unor cancere deosebite care caracterizeaza SIDA. Infectarea celulelor este urmata de producereea de anticorpi, care nu au un rol protector, dar permit diagnosticul etiologic prin metode serologice. Istoria naturala a infectiei cu HIV se desfasoara de-a lungul unor etape de durata variabila si dintre care unele pot lipsi, etape care sunt la inceput asimptomatice.
Progresiv apar manifestari tot mai variate, nespecifice la inceput si doar sugestive pentru diagnostic, completate apoi cu infectii oportuniste si cancere caracteristicesau indicatoare de SIDA. Virusul se gaseste in multe lichide si tesutri, dar infectia se transmite doar prin sange, sperma, secretii vaginale si lapte. Infectarea se face numai parenteral, pe cale sexuala sau perinatal. Infectia HIV nu se transmite pe cale respiratorie, enterala, prin contact ocazional, transpiratie, lactimi, insecte, alimente, apa etc.
Infectia acuta apare doar la circa 20% din cei infectati, la unu pana la cateva saptamani dupa infectare si are aspectul benign al unei boli infectioase acute necaracteristice autolimitante. Faza de latenta, cu durata de la 3 saptamini la 3 luni este simptomatica si se termina prin seroconversie. Pacientul este infectios, dar etiologia nu poate fi depistata serologic in aceasta faza. La grupele cu risc foarte mare (homosexualii) seroconversia se poate produce doar de la 1-4 ani, perioada in care depistarea se poate face doar prin evidentierea genomului vital.
Faza de seropozitivitate asimptomatica, mai scurta la copii, poate dura multe luni sau ani, perioada in care bolnavul nu de adreseaza medicului. Manifestarile clinice tardive apar la 5-8 ani la adulti, si pina la 2 ani la copii. Ele pot trece la inceput prin forme clinice minore, cum sunt limfodeneoatia generalizata, ARC, sau manifestari clinice nespecifice. Alteori pot sa se manifeste direct prin SIDA complet dezvoltata, in medie in curs de 5 ani la adulti. Prognosticul bolnavilor de SIDA este foarte sumbru: toti mor in 5-6 ani, 50% dintre ei in primii doi ani. Evolutia infectiei HIV catre SIDA nu pare a fi ineluctabila intotdeauna si exista si cazuri foarte rare in care se manifesta reversii serologice cu semnificatie inca neclara.
